Managementul integrat al daunatorilor pentru protecţie selectivă a culturilor 

un agroicoltore stacca una mela dall' albero

Un program integrat de gestionare a dăunătorilor (IPM) bine conceput ajută fermierii să aplice o abordare inteligentă, mai selectivă pentru controlarea insectelor şi buruienilor.

Trei paşi importanţi
Managementul integrat al daunatorilor se bazează pe utilizarea unei serii de evaluări şi paşi de luare a deciziilor pentru eliminarea dăunătorilor, cu eficienţă maximă şi impact minim asupra mediului. Printre paşii cheie se numără:

  • Identificaţi: fermierii trebuie să identifice mai întâi dăunătorii sau buruienile, astfel încât să poată alege cel mai adecvat produs şi program. De asemenea, o specificitate mai mare se traduce prin economie superioară, evitându-se astfel aplicaţiile ineficiente şi chiar dăunătoare. Trebuie alese cele mai bune opţiuni de control disponibile, în funcţie de consideraţii fizice, chimice, biologice şi ţinând cont de reglementări.
  • Monitorizaţi dupa identificarea speciilor dăunătoare, este importantă identificarea populaţiei, pentru a stabili efectele metodelor de control şi pentru a trasa un prag de acţiune pentru aplicarea ulterioară a produselor de control. Acolo unde este posibil, utilizaţi instrumente de monitorizare, de predicţie privind mediul sau dăunătorii pentru eficienţă maximă a tratamentelor de control al dăunătorilor.
  • Alegeţi: în momentul în care populaţiile de dăunători se aproprie de pragul de dăunare, devin disponibile diferite opţiuni de control şi combatere a dăunătorilor. Împreună cu alte metode de control, aplicarea unui pesticid eficient puţin impact asupra mediului înconjurător şi oamenilor poate fi cel mai eficient mijloc de reducere a populaţiei de dăunători ţintă. În plus, recoltarea timpurie sau alte metode fizice de control pot ajuta la prevenirea diminuarii productiei. Nu uitaţi să căutaţi şi multitudinea de insecte cu impact pozitiv; prezenţa acestora poate indica declinul fără intervenţie a populaţiei de dăunători.

Adecvarea produselor la dăunători

Produsele DuPont Protectia Plantelor sunt concepute pentru utilizare în cadrul unei strategii IPM de ansamblu care încorporează informaţii despre ciclul de viaţă a dăunătorilor şi despre interacţiunea cu mediul înconjurător şi ia în considerare pe cei care aplică pesticidele şi lucrătorii terenului.

DuPont oferă cultivatorilor din România un arsenal de soluţii utile care pot îmbunătăţi rezultatele unui program integrat de gestionare a dăunătorilor. De exemplu, produsele noastre de control cu risc redus oferă discriminare împotriva dăunătorilor ţintă prin moduri de acţiune specifice, precum şi atribute de protecţie a mediului.

Informaţiile furnizate în acest website au caracter orientativ. Utilizaţi cu precauţie produsele fitosanitare. Citiţi întotdeauna eticheta şi informaţiile despre produs înainte de utilizare. Atenţie la simbolurile şi indicaţiile de pericol.